Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, legea care permite organizarea referendumului inițiat de Nicușor Dan în aceleași secții de vot cu alegerile prezidențiale.
Potrivit proiectului de lege, „alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval”, dacă referendumul național este organizat la aceeași dată cu scrutinele pentru Parlament sau Președinție.
În situaţia în care referendumul naţional sau local are loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz, alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea «VOTAT», pe buletine de vot separate, prezenţa la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin, potrivit proiectului adoptat de deputați.
Primarul Capitalei a transmis luni seara că „folosirea infrastructurii alegerilor naționale pentru referendum ar duce la o scădere considerabilă a costurilor de organizare și la reducerea timpului petrecut în secții de alegători”.
Dacă referendumul va fi aprobat de cetățeni, va dispărea discrepanța dintre atribuțiile Primăriei Capitalei și banii care sunt alocați instituției pentru îndeplinirea acestor atribuții, în raport cu atribuțiile și bugetele primăriilor de sector, a adăugat Nicușor Dan.
CITEȘTE ȘI: